Mercedes-AMG vizează revanșa în DTM
, / 93 0
DTM Preview 2017

Mercedes-AMG vizează revanșa în DTM

DTM
SHARE
Home Motorsport DTM Mercedes-AMG vizează revanșa în DTM

Mai multă putere, mai multe oportunități strategice, mai mare deschidere către fani: DTM continuă trendul proactiv și prietenos, însă duelul dintre Audi, Mercedes și BMW va fi la fel de încins în 2017!

După o pauză de mai bine de jumătate de an, campionatul german de turisme și-a încheiat restructurarea și revine în acțiune cu tradiționala rundă de la Hockenheim. Vom vizita aceleași circuite ca și anul trecut, din mai până în octombrie, când cercul se va închide pe același traseu din landul Baden-Wurttemberg. Este cel de-al 18-lea sezon DTM în accepțiunea sa modernă, singura uzină care a avut continuitate în acest răstimp fiind Mercedes-Benz, ajunsă acum la 400 de starturi. Adversarii stelei din Stuttgart vor fi, pentru al șaselea an la rând, Audi și BMW. Mercedes nu a mai cucerit titlul constructorilor din 2010, iar Audi pe cel al piloților din 2013, chiar dacă a avut mai mereu cea mai rapidă mașină în ultimii ani.

Însă forma de la final de 2016 este complet irelevantă în debutul actualei stagiuni, căci regulamentul tehnic a fost alterat și toți cei trei constructori implicați au venit cu modificări considerabile. Se pleacă așadar de la zero, cu mașini mai puternice, care și-au arătat deja colții în teste. Gary Paffett a stabilit un nou record al pistei de la Hockenheim (1:30.450), iar managerul Ulrich Fritz crede că rivalii s-ar putea să-și fi ascuns cărțile în pre-sezon.

Faptul că fiecare tabără a renunțat la două mașini poate părea un pas înapoi, însă această mutare a fost ”răul cel mai mic” într-un climat economic destul de problematic, în care grupul Volkswagen a luat decizii radicale de reducere a costurilor prin retragerea Audi din WEC și încheierea aventurii în WRC. Mercedes cheltuie în continuare foarte mult în Formula 1, iar BMW se pregătește să intre în mondialul de anduranță în 2018, așa că toți cei trei au căzut de acord să rămână cu câte șase modele în DTM. Asta a însemnat pensionare forțată pentru foști campioni (Timo Scheider, Martin Tomczyk) și retragerea sprijinului față de piloți ce nu au confirmat, precum Adrien Tambay sau Dani Juncadella.

dtm-2017-hockenheim-i-preview-3-1280x600

Aerul proaspăt se vede așadar și la nivelul piloților contractați. Dacă în urmă cu 12 luni ne confruntam cu o situație atipică, în care toți cei 24 de titulari din 2015 au fost reconfirmați pentru noua campanie, acum doar BMW nu vine cu noutăți. Audi s-a convins de calitatea lui Rene Rast în cele câteva curse pe care le-a disputat ca înlocuitor și l-a titularizat, iar dintre ”refugiații” din WEC, Loic Duval a primit o șansă în DTM. De partea cealaltă, Mercedes a prelungit contractele a patru piloți, l-a readus pe Maro Engel după remarcabilele sale prestații în competițiile GT și l-a convins pe Edo Mortara să dezerteze la finele unei stagiuni în care italianul nu s-a bucurat de un statut privilegiat în cadrul echipei Audi în lupta pentru titlu, fiind astfel învins de Wittmann.

La cererea organizatorilor, Hankook vine cu o nouă compoziție de pneu, despre care Lucas Auer afirmă deja că se degradează atât de rapid, încât s-ar putea ca unii piloți mai agresivi să nu termine cursa cu o singură trecere pe la standuri. Iar asta va fi și mai penalizant, căci în 2017 va fi permisă folosirea unui singur pistol pe fiecare parte a mașinii, ceea ce va duce la opriri mai lungi. Acestea vor putea fi efectuate oricând, ceea ce deschide oportunități strategice noi, spre deosebire de fereastra fixată în trecut care-i împiedica pe piloți să intre imediat după start, în cazul unei neutralizări.

18278378_1899045903676375_2260283076323587332_o

Regulamentul sportiv vine cu o serie de completări interesante. În primul rând, se va restricționa comunicația radio către mașină doar la situații ce implică siguranța. Astfel se încearcă eliminarea impresiei tot mai pregnante de ”pilotaj teleghidat”. Un aspect și mai provocator este legat de noua procedură a restarturilor, inspirată din IndyCar. Liderul nu mai are viață ușoară, căci mașinile se vor organiza pe două linii, așteptând lumina verde.

Ca de obicei, cele mai importante doleanțe ale fanilor au fost luate în considerare, fie că vorbim de vechea conducere a lui Hans-Werner Aufrecht, sau de noul mandat al lui Gerhard Berger. Dacă standardizarea componentelor continuă din rațiuni de cost, ITR a putut să intervină referitor la formatul cursei de sâmbătă. Adesea monotonă și definită de calificări, aceasta a fost acum lungită de la 40 la 55 de minute și va avea o oprire obligatorie, la fel ca cea de duminică.

Publicul va fi mai aproape de acțiune, căci fiecare constructor va fi obligat să lase câte o boxă deschisă, astfel încât fanii să poată vedea echipa la lucru. Aceste zone din spatele garajelor se pot vedea deja în Formula 1, însă acolo e o experiență rezervată VIP-urilor. În DTM, o va putea face oricine.

Motorsports: DTM race Hockenheim, Saison 2016 - 9. Event Hockenheimring, GER, #2 Gary Paffett (GBR, Mercedes-AMG DTM Team ART, Mercedes-AMG C 63 DTM), #13 António Félix da Costa (POR, BMW Team Schnitzer, BMW M4 DTM)

Și tot pentru a atrage spectatori vom avea două evenimente speciale în 2017: Tourenwagen Classics, la Norisring și Nurburgring. 42 de mașini din vechia iterație a campionatului, ce au evoluat între 1985 și 1996, se vor întrece efectiv, nu vor defila ca la o paradă. Christian Danner și Kurt Thiim sunt primele nume importante care au aderat la această inițiativă, dar e de așteptat ca mulți alții să fie încântați de idee. Am văzut cu ce bucurie rulează foști piloți precum Harald Grohs, Dirk Adorf, Prințul Leopold al Bavariei sau Tom Kristensen în demonstrațiile dinaintea manșelor DTM, d-apoi când va fi o cursă în adevăratul sens al cuvântului!

Balul începe așadar la Hockenheim, acolo unde vom avea primele runde și din seriile-suport obișnuite: Porsche Carrera Cup Germania și Audi TT Sport Cup. Totodată, pentru al treilea an la rând, mondialul de rallycross își va croi drum pe rute alternative ce împrumută câteva segmente ale ultimului sector al circuitului. Așadar, cel mai ocupat om va fi încă o dată Mattias Ekstrom, campionul en-titre al World RX.

Întregul sezon DTM va putea fi văzut în România pe Digi Sport. Acest articol a fost realizat de partenerii noștri de la Pitstops.ro.

18279055_1899311330316499_3942753033931142210_o

Comentati?

Your email address will not be published.