Mercedes suferă, Wittmann se distanțează

DTM Nurburgring Cursa 1
,
2.15K 0

Marco Wittmann a făcut un pas uriaș către titlul DTM prin cea de-a treia victorie din 2016 și a doua la rând. Tom Blomqvist a fost locotenentul ideal și o veritabilă baricadă în calea celor de la Audi, într-o cursă dezamăgitoare pentru Mercedes.

După ce ambele sesiuni de antrenamente au avut o distribuție echilibrată la vârf, calificările s-au încheiat cu un singur pilot sub 1m23s pe varianta scurtă a traseului de Grand Prix de la Nurburgring. Lucas Auer nu s-a putut însă bucura de un nou pole position în DTM, deoarece al treilea avertisment primit în runda precedentă de la Moscova l-a făcut să piardă cinci poziții pe grilă. Astfel, prima linie le-a revenit celor de la BMW, prin Wittmann și Blomqvist, urmați de vârfurile de lance Audi în acest an, Green și Mortara. Primul Mercedes era abia pe 5, Juncadella reușind să-și păstreze locul în pofida unei investigații. Dacă pentru BMW și Audi caii de bătaie au confirmat în calificări, cel mai bine clasat pilot Mercedes la general, Robert Wickens, nu a reușit decât un loc 13.

La stingerea semafoarelor, cei doi piloți BMW din avanposturi au plecat bine, în timp ce Juncadella i-a surprins pe Green și Mortara în primul viraj, trecând printre aceștia. Spaniolul a fost însă rapid pus la punct de piloții Audi, după doar trei viraje revenindu-se la un top 5 identic cu cel de pe grilă. Wickens a urcat imediat trei poziții, fiind evidente cadourile de la coechipieri, la fel cum se întâmpla tot pe Nurburgring în urmă cu un an în favoarea lui Pascal Wehrlein. Și chiar dacă în fața lui Wickens se afla Paul di Resta, care și-a arătat prin radio disponibilitatea de a ceda poziția, canadianul nu a putut surmonta ecartul de două secunde ce-l despărțea de scoțian. Mașina sa nu avea o setare optimă, caracterul subvirator afectându-i întreaga după-amiază.

În turul 12, Green își cam consumase rezerva de acționări ale sistemului DRS, așa că l-a lăsat să treacă pe colegul Mortara. Italianul și-a pierdut răbdarea în urma lui Tom Blomqvist și l-a atacat în șicana NGK, provocând ieșirea largă a ambelor mașini și compactarea grupului. Consecința imediată a fost un contact între Spengler și Juncadella, soldat cu răsucirea spaniolului și penalizarea campionului din 2012. Totodată, Timo Scheider a rămas un dușman declarat al celor de la Mercedes, provocând un accident cu Gary Paffett. Asta l-a ajutat pe Wickens să nu piardă locul în puncte, spatele fiindu-i apoi asigurat de Maxi Gotz, care nu s-a lăsat nicicum depășit de Ekstrom.

Audi și Mercedes desemnaseră deja perechile în 2016, însă Tom Blomqvist a fost secundul perfect pe Ring

Audi și Mercedes desemnaseră deja perechile în 2016, însă Tom Blomqvist a fost secundul perfect pe Ring pentru BMW

Edo Mortara nu a mai avut vreo șansă de a trece de Blomqvist și în ultimul tur i-a dat înapoi locul pe podium lui Jamie Green. Asta a dus la un moment amuzant pe podium, unde deasupra locului al treilea era arborat drapelul italian, iar Green s-a mutat sub steagul țării sale, pe treapta a doua alături de Blomqvist. Însă ziua i-a aparținut lui Marco Wittmann, care s-a impus pentru a treia oară în actuala campanie, ecartul său la finele manșei fiind de peste 7 secunde. Timo Glock a sosit pe 5, în fața lui di Resta, Auer și Martin. Robert Wickens a avut șansă cu toate contactele și a încheiat în puncte, pe 9, păstrându-și astfel poziția a doua la general în fața piloților Audi. Palidă consolare, atâta timp cât Wittmann s-a dus la 35 de puncte de el, iar Mercedes a rămas cea mai grea mașină și în calificările pentru manșa secundă.

BMW a adunat 57 de puncte în prima cursă de pe Nurburgring, mai mult ca Audi (27) și Mercedes (17) cumulat. Astfel, rezultatul de sâmbătă este grozav pentru oamenii lui Jens Marquardt, care se distanțează în toate cele trei clasamente.

Articol realizat de partenerii de la Pitstops.ro

Comentati?

Your email address will not be published.