Cea de-a treia generație Mercedes CLS a intrat în faza finală de pre-producție în ceea ce privește testele. Vedem aici succesorul actualului CLS, testat în condiții de iarnă.
Poate că este greu de crezut, dar actualul CLS a petrecut pe piață aproape șapte ani. Dar vine salvarea sub forma modelului CLS 2018. Ca și acum câteva luni, vedem succesorul CLS-ului în teste, purtând un strat gros de camuflaj.
Rețeta pentru CLS este aceeași: un automobil cu patru uși, alungit și aerodinamic. Acoperișul pare mult mai coborât decât la actualul model, iar nasul mașinii este mult mai plat. Se pare că partea frontală și cea posterioară primesc forme mai puțin angulare, asemănătoare acum cu ceea ce vedem la noile generații ale Clasei C, E și S.
Mai ales în partea din spate, putem vedea că s-a acordat o atenție deosebită în ceea ce privește design-ul CLS-ului, în comparație cu alte modele coupé de la Mercedes. “Forma portbagajului cu capac înalt tip “Bangle” este doar o iluzie, pentru că acesta este acoperit de camuflaj.
Sunt zvonuri noi care susțin că modelul își va păstra denumirea actuală de CLS. Însă pentru a urma noua strategie de numire a modelelor, pare logic ca acesta să fie denumit CLE, pentru a sublinia relația sa cu Clasa E. Așteptăm noul CLE anul viitor.