Viitorul Mercedes pe hidrogen va avea la bază modelul GLC. La vânzare din 2017

,
1.34K 0

Viitorul Mercedes pe hidrogen va fi lansat în 2017. Dezvoltarea primelor vehicule Mercedes cu pile de combustie cu hidrogen disponibil într-o arie comercială extinsă va avea la bază SUV-ul recent prezentat, GLC.

Informațiile despre noul Mercedes cu pilă de combustie cu hidrogen și-au făcut apariția la scurt timp după ce însuși șeful departamentului de Cercetare și Dezvoltare al Companiei, Thomas Weber, a dezvăluit, penru revista Autocar, că proiectul este acum aproape finalizat.

“Parametrii tehnici au ajuns în faza finală. Avem ca obiectiv o autonomie mixtă pentru celula de combustibil și pentru baterie de până la 600 km sau 373 de mile. Timpul de realimentare pentru rezervoarele de oxigen nu ar trebui să depășească trei minute”, explică șefului departamentului de Cercetare și Dezvoltare. “Tehnologia s-a maturizat extraordinar în ultima perioadă, cu ambalare și eficiență superioare, dar rămâne încă în fază incipientă și este încă destul de costisitor.”

Programat să fie dezvăluit în doi ani, la salonul auto de la Frankfurt, noul model revoluționar va ajunge în showroom-urile Mercedes nu mai târziu de 2018, cu un preț estimativ de 50.000 de lire sterline. Tehnologia de sub capotă va fi una cu totul nouă, incluzînd grupul propulsor cu pilă de combustie cu hidrogen, care se pare că va fi printre sistemele generației viitoare.

Așteptat să poarte numele GLC F-Cell, SUV-ul cu pilă de combustie cu hidrogen va fi disponibil în două moduri de achiziție. Una care include un plan de rambursare de tip leasing, cu rată lunară, foarte familiară vehiculelor pe hidrogen, în timp ce al doilea le oferă clienților Mercedes posibilitatea de a achiziționa și de a deține vehiculul de la bun început.

Daimler a decis să nu folosească modelul B-Class ca bază pentru viitoarea lor mașină pe hidrogen, conform tradiției care a inclus precedentele două generații de prototipuri cu propulsie pe pilă de combustie cu hidrogen. Prețul unui astfel de model este suficient de mare pentru a justifica trecerea la o clasă superioară, cu scopul de a face tehnologia cu adevărat viabilă, din punct de vedere comercial. Iar popularitatea de care se bucură SUV-urile la nivel mondial va oferi, cu siguranță, o mână de ajutor.

Dacă aveți întrebări în privința adversarilor direcți, ar trebui să știți că lista este scurtă. De fapt, chiar foarte scurtă, doar extravaganta Toyota Mirai și noua Honda FCV Clarity, fiind rivali veritabili. Dar numai în ceea ce privește propulsia, pentru că GLC F-Cell este un SUV, iar Mirai și FCV sunt, în principiu, limuzine de mari dimensiuni. Și BMW ar trebui să intre în cursa hidrogeului, cu modelul său cu pilă de combustie cu hidrogen deja anunțat pentru 2020.

Via Autocar

Comentati?

Your email address will not be published.