Volkswagen Passat 2.0 BiTDI 4MOTION vs. Mercedes-Benz C 250 BlueTEC
, / 1120 0

Volkswagen Passat 2.0 BiTDI 4MOTION vs. Mercedes-Benz C 250 BlueTEC

SHARE
Home Mercedes-Benz C-Class Volkswagen Passat 2.0 BiTDI 4MOTION vs. Mercedes-Benz C 250 BlueTEC

Cu acest nou Passat, Volkswagen bate la porțile segmentului premium mai tare ca oricând. Am rugat un Mercedes-Benz C 250 BlueTEC să răspundă și să vadă ce are de spus noul sosit.

Volkswagen Passat a fost mereu un fel de mașină cu vârful unui picior bine plantat în teritoriul mașinilor premium, iar ceilalți locuitori ai segmentului nu au părut deloc deranjați. Dar, încet-încet, acel picior a tot înaintat, iar mașinile elegante nepăsătoare au acum de-a face cu un nou rival foarte serios – unul care are și destul multă putere, dar mai multe despre asta mai târziu.

Volkswagen nu promovează noul Passat ca pe o adevărată mașină premium, și nici nu ar trebui – continuînd tema cu picioare, asta ar însemna să-l calce pe bombeu pe Audi, brand-ul din cadrul grupului VW care luptă cu rivali de rangul său precum Mercedes-Benz și BMW. Canibalismul nu este niciodată o strategie de marketing bună, toată lumea știe asta și toți încearcă să o evite pe cât posibil.

În schimb, Volkswagen Passat este un sedan de clasă medie care poate fi interesant pentru o arie largă de clienți, de la flote de companii și familii cu venituri medii și până la șefii cu venituri bune. Are câte ceva pentru fiecare datorită celor trei linii de echipare și datorită unei bogate liste de dotări opționale, care pot pune mașina pe picior de egalitate, aproape din toate punctele de vedere, cu modelele similare de la BMW, Mercedes-Benz și, într-adevăr, Audi.

c-250-bluetec-mercedesblog.com-30

Mașina testată de noi e ceea ce poți numi „vârf de gamă”. E un model HIGHLINE cu motorul 2.0 BiTDI (biturbo) care dezvoltă o super putere de 240 CP și 500 Nm (acea puterea de care vorbeam la început), transmisă către cele patru roți prin intermediul unei transmisii 4WD DSG cu 7 trepte. Configurația este, fără îndoială, cea mai bună combinație între un motor diesel de 2.0 litri și o cutie automată disponibilă în acest moment.

Dar – pentru că întotdeauna există un “dar” – nu prea simți cu adevărat toată această putere când îl conduci. Nu-ncape îndoială că este monstruos de capabil, dar pare și un pic moale, ca un copil care a fost încoronat rege și nu prea știe ce să facă cu puterea proaspăt dobândită. Poate are de-a face cu poziția înaltă la condus sau cu sunetul motorului, nu știu, dar cu siguranță nu se simte ca și cum ai sta peste 240 CP. Sau, cel puțin, nu 240 CP care chiar știu ce fac.

c-250-bluetec-mercedesblog.com-39

Pe de altă parte, Mercedes-Benz C 250 BlueTEC are „doar” 204 CP, dar are exact același cuplu: 500 Nm. Nu voi spune că Mercedes-Benz este mai rapid, pentru că ar fi o minciună (ca să ajungă de la 0-100 km/h, Passat-ul are nevoie de 6,3 secunde, iar C 250 BlueTEC de 6,6), dar voi spune că se simte ca și cum ar fi mai rapid. Răspunsul accelerației este mai prompt, sunetul motorului este mult mai plăcut în timp ce cutia 7G-TRONIC schimbă la fel de repede și precis ca și DSG-ul de la Passat. Pe scurt, Mercedes-Benz este mult mai sportiv ca Passat-ul, o observație care mi-a dat imediat de gândit: dacă nu-i face față Clasei C din punct de vedere sportiv, cum s-ar fi comportat în fața unui BMW Seria 3?

Am menționat deja poziția de condus înaltă în VW. Ei bine, nu este pe deplin adevărat. Da, stai mai sus în Passat decât în Clasa C, dar asta doar pentru că în Mercedes sunt doar câțiva milimetri între fundul tău și asfaltul abraziv. Altfel, poziția din VW ar putea fi descrisă ca „normală”. Scaunele sunt, de asemenea, mai degrabă confortabile și nu oferă prea mult sprijin lateral, ceea ce are sens din moment ce manevrabilitatea mașinii nu te va determina să sari dintr-o curbă în alta la viteze mari. Direcția este moale și aproximativă chiar și atunci când activezi modul „Sport” (diferențele dintre setări se simt foarte greu), iar volanul în sine este cam subțire și ne incitant. Nu te lăsa păcălit că achiziționînd versiunea cu motorul BiTDI de 240 CP, cumperi o mașină rapidă – nu, asta este valabil doar pentru zonele drepte cum ar fi autostrăzile și drumurile expres.

c 250 bluetec - mercedesblog.com (33)La Mercedes, este cu totul altă poveste. Totul te face să vrei să mergi repede: scaunele joase care te țin strâns, volanul gros și greu, senzația consistentă pe care o oferă direcția, reacția rapidă a roților din față, plăcerea cu care mașina încearcă să te mulțumească atunci când drumul din fața ochilor devine interesant. Din nou, multe dintre aceste aspecte nu ar fi reprezentat nimic ieșit din comun, dar în acest caz sunt scoase în evidență prin absența lor în cazul Passat-ului. Clasa C (în versiunea C 250 BlueTEC) nu este tocmai ceea ce ai numi o mașină sportivă, dar este cu siguranță mai sportivă decât ce are Passat-ul de oferit. Cred că ai început să prinzi ideea.

Aceeași poveste și în privința suspensiei. În modul Comfort, Passat-ul este moale și ezitant, țopăind pe autostradă ca și cum ar rula deasupra unor unde de sunet oscilante. Își face treaba de a nivela imperfecțiunile drumului, dar nu tocmai silențios și se agită mult atunci când întâlnește o protuberanță sau o groapă. Poate deveni cam obositor după o vreme. Dacă activezi modul Sport, simți imediat amortizoarele întărindu-se – ba nu, n-o să le simți, și dacă întâmplător crezi că simți vreo schimbare, ești fie hipersensibil, fie se întâmplă ceva asemănător efectului placebo.

Cam la fel stau lucrurile și la Mercedes. Are un comutator lângă care scrie „Agility” ce îi permite să treacă prin setări precum comfort, eco, sport, încă și mai sportiv și individual, dar diferențele făcute de acestea în privința suspensiei sunt minime, dacă nu inexistente. Totuși, C 250 BlueTEC este evident mai bun în orice situație: este mai rigid și mai sigur pe el în curbe, este silențios când întâlnește denivelări și mult mai calm, mai așezat la viteze mari pe autostradă.

c 250 bluetec - mercedesblog.com (26)c 250 bluetec - mercedesblog.com (25)Volkswagen Passat punctează semnificativ când vine vorba de spațiu interior, ceea ce este cam ciudat, din moment ce are un ampatament mai scurt ca Mercedes. Dar lucrurile sunt așa cum sunt și dacă transporți în spate oameni (la care ții), Passat-ul ar fi o alegere mai bună. Are și un portbagaj mai mare, devansând Clasa C cu nu mai puțin de 100 de litri și are și un spătar care se poate rabata individual. Este mașina mai practică? Cred că ai putea spune asta.

Dar nu este și mașina mai arătoasă, însă. Nici pe departe. Să nu mă înțelegi greșit, cred că noul Passat este, de fapt, chiar frumos și se vede că are acum un design conceput de oameni cărora chiar le pasă cum arată mașina. Are o postură mai agresivă, este mai lat și mai scurt, pare inteligent și rău și ar trebui să atragă o nouă clasă de cumpărători tineri. Interiorul este destul de îngrijit cu banda metalică de culoarea șampaniei a bordului, aducând aminte de un sistem hi-fi. Este mult plastic și nu tot este bun, abătându-se de la promisiunea sa de mașina premium. Plasticul din Mercedes este de o calitate ceva mai bună, dar nici el nu este perfect. Configurația bordului arată considerabil mai bine cu suprafețe mai îngrijite, mai aerisite și cu mai multă atenție acordată materialelor folosite. Panoul de bord complet digital de la Passat pare un pic prea aglomerat uneori, ceea ce îngreunează citirea informațiilor afișate; Mercedes folosește o abordare mai convențională și bine face.

c 250 bluetec - mercedesblog.com (35)Și ajungem la design-ul exterior al Clasei C. Mașina asta este, pur și simplu, superbă și sunt foarte sigur că vor mai trece mulți ani până când oamenii vor înceta să-și întoarcă capetele după o Clasă C. Există factorul „wow”, și pe urmă există factorul „să dea dracu’”, pe care Clasa C îl are din plin. Pune mașinile astea două una lângă alta și, în afară de dimensiuni și de cele patru roți, sunt foarte puține lucruri pe care le au în comun. Volkswagen-ul este angular, pătrățos și amenințător într-un mod rece, robotic; C 250 BlueTEC este exact invers, cu forme curbate și linii cursive care se unesc pentru a forma una dintre cele mai frumoase siluete care există în industria auto. Noul Passat a făcut un pas foarte mare înainte în ceea ce privește design-ul (și le ofer sincerele mele felicitări tuturor celor implicați), dar încă mai are de recuperat câteva salturi uriașe până va ajunge la nivelul Clasei C – îmi pare rău, dar ăsta este adevărul.

c 250 bluetec - mercedesblog.com (4)Și am ajuns în zona nisipurilor mișcătoare: banii. Prețurile de pornire sunt de 41.175 euro pentru Passat 2.0 BiTDI HIGHLINE și 47.151 euro pentru C 250 BlueTEC 4MATIC, ceea ce înseamnă o diferență mare spre uriașă. Uriașă pentru că Mercedesul are nevoie de încă niște mii bune pentru a ajunge la același nivel de echipare ca Passatul, care vine cu dotări precum faruri LED, suspensie adaptivă și navigație prin satelit standard. N-a zis nimeni că marca nu trebuie să coste ceva extra, dar parcă de data asta „extra” înseamnă prea mult. E drept că Passatul nu se ridică cu adevărat la  nivelul Clasei C sub aproape niciun aspect (exceptând spațiul), însă este extrem de aproape la fiecare dintre ele, mult mai aproape decât ar sugera-o diferența de preț. Clasa C arată mai bine, se conduce mai bine și face mai bine tot ce contează, deci oamenii care-și permit un Mercedes-Benz și-l vor cumpăra în continuare. Partea bună este că acum există o opțiune mai mult decât decentă și pentru ceilalți. Mașina aia se cheamă Volkswagen Passat 2.0 BiTDI HIGHLINE

 

 

Verdict

Poate că Volkwagen nu a reușit să intre în segmentul premium cu noul Passat, dar a făcut ceva și mai inteligent: a o ferit o alternativă extrem de apropiată ca aspect și calitate, doar că substanțial mai ieftină. Singurele locuri unde depășește Clasa C sunt puterea motorului și spațiul de la interior, însă superioritatea Mercedes-Benz nu e suficient de evidentă pentru a anula diferența de preț. Passat nu este mașina mai bună, dar este mașina care oferă mai multe lucruri palpabile pentru mai puțini bani. Nu e cea mai premium filosofie, dar e una sănătoasă.

Comentati?

Your email address will not be published.