Un bărbat îl atacă pe agentul de securitate după ce s-a ales cu roțile Mercedes-ului blocate
, / 230 0

Un bărbat îl atacă pe agentul de securitate după ce s-a ales cu roțile Mercedes-ului blocate

SHARE
Home Lifestyle Un bărbat îl atacă pe agentul de securitate după ce s-a ales cu roțile Mercedes-ului blocate

O filmare care îl arată pe un bărbat încercând să scoată dispozitivul de blocare de pe o roată a limuzinei sale, apoi atacând un agent de securitate care filma totul, a devenit virală pe internet.

Filmarea de aproape 40 de secunde, înregistrată într-un complex de apartamente din George Town, Malaezia, îl arată pe bărbat încercând să îndepărteze dispozitivul care îi blochează roata dreapta față cu un clește. După câteva încercări eșuate, acesta lasă cleștele pe asfalt, îl privește pe agentul de securitate, apoi îl ridică din nou. Se repede la omul care filmează, iar din acel moment, pe înregistrare, se aud țipete și lovituri care confirmă derularea unei scene violente.

“Victima, în vârstă de 43 de ani, este agent de securitate în complexul de apartamente. Acesta susține că omul de afaceri, un resident al complexului, l-a atacat pentru că filma totul cu un smartphone”, a dezvăluit poliția la scurt timp după incident.

Agentul de securitate, membru al echipei care a și blocat roțile Mercedes-ului S-Class, spune că timpul în care limuzina fusese parcată acolo depășea intervalul permis de regulile complexului.

Victima a fost internată în spital cu răni grave la mâna stângă și la cap.

“Ambele părți au făcut plângere la poliție. Deocamdată adunăm declarații de la martori și vizionăm înregistrările înainte de a merge mai departe cu acest caz”, au declarat autoritățile jurnaliștilor prezenți la fața locului.

Comentati?

Your email address will not be published.