TOP 5 modele Mercedes-Benz cu design nereușit
, / 1082 0
TOP 5 modele Mercedes-Benz cu înfățișare bizară

TOP 5 modele Mercedes-Benz cu design nereușit

SHARE
Home Stiri auto Industrie TOP 5 modele Mercedes-Benz cu design nereușit

Nu e ușor să găsești mașini urâte în portofoliul Mercedes-Benz, dar nici imposibil. De aceea, am ales cinci modele Mercedes care cu siguranță nu vor câștiga prea curând un concurs de frumusețe.

1. A-Class (W168)

Mercedes-Benz a prezentat modelul A-Class în 1997, la Salonul Auto de la Frankfrut, ca un entry-level hatchback cu cinci uși. Modelul compact era o mașină neobișnuită față de ce oferea de obicei Mercedes-Benz, din cauza configurației cu tracțiune față și a optării pentru o caroserie înaltă și scurtă. Iar acest ultim aspect nu a ajutat modelul în ceea ce privește designul, cu siguranță nu în măsura în care și-ar fi dorit designerii Mercedes-Benz.

top_5_ugly_mercedes_benz_models_05

Din fericire, Mercedes-Benz a construit o a doua generație, și mai recent, o a treia generație care și-a făcut debutul în 2012, venind ca o binecuvântare vizuală pentru gama A-Class.

2. W114/W1115

Modelele Mercedes-Benz W114 și W115 și-au făcut apariția în 1968 și au fost fabricate până în 1976. Vândute atât în varianta coupe cât și sedan, acestea foloseau indicative speciale pentru desemnarea motorizării utilizate. De exemplu, modelele W114 foloseau motoare cu șase cilindri și erau vândute ca Mercedes-Benz 230, 250 și 280, în timp ce modelele W115 erau echipate cu motoare cu patru cilindri și purtau indicativele 200, 220, 230 și 240.

top_5_ugly_mercedes_benz_models_01

Chiar dacă au adus inovații tehnologice moderne cum ar fi injecția electronică de combustibil sau adoptau în premieră penru marcă elemente noi de interior precum consola centrală, aceste modele nu au fost niciodată menite să câștige vreun concurs de miss. Acest lucru se datorează în mare parte farurilor cu aspect ciudat, grilei radiatorului și barei față, elemente care au dus ulterior la asocierea mașinii cu porecla “bot de cal”.

3. E-Class (W212)

E-ul din denumirea E-Class venea de la Einspritzmotor (motor cu injecție de combustibil, în limba germană) și încă de la debutul său din 1993, E-Class și-a construit o reputație datorită dimensiunilor avantajoase și a fiabilității, trăsături care au făcut ca mașina să fie printre preferatele taximetriștilor din țările europene și asiatice.

top_5_ugly_mercedes_benz_models_06

Ca și în alte cazuri, Mercedes-Benz E-Class (W212), dezvăluit oficial la Salonul Auto de la Geneva, venea cu o grămadă de tehnologii intersante (monitor pentru punctul mort, Lane Keepng Assist, Night View Assist Plus). Chiar și așa, berlina premium nu a reușit să impresioneze cu designul său, în special din cauza farurilor duble pătrățoase. În cele din urmă, Mercedes-Benz a corectat acest aspect patru ani mai târziu, când E-Class a primit o schimbare de look binemeritată și mult mai inspirată.

4. 600 (W100)

Mercedes-Benz 600 a fost lansat în 1963, iar puținii săi rivali la acea vreme se numeau Rolls-Royce, Bentley și Cadillac. Modelul de lux a fost oferit în toată lumea, în mai multe versiuni (sedan în patru uși, limuzină Pullman cu ampatament lung și patru uși, Laundaulet – cu un plafon retractabil deasupra compartimentului rezervat pasagerilor din spate și doar două coupeuri).

top_5_ugly_mercedes_benz_models_02

În afara faptului că a devenit rapid mașina preferată de dictatori, șefi de stat și alte capete încoronate și lideri mondiali, Mercedes-Benz 600 era o limuzină ultra-modernă și luxoasă, dar nu și una frumoasă. Lucru care nu s-a schimbat nici după aparițiile în filmele cu James Bond “În slujba Majestății Sale” și “Diamantele sunt pentru totdeauna”.

5. R-Class

Și ultimul, dar nu cel din urmă, R-Class. Conceput de Daimler ca un MPV de lux și vândut sub brandul Mercedes-Benz, R-Class poate fi considerat un experiment ratat pentru cei de la Stuttgart. Modelul de serie și-a făcut debutul la Salonul Auto de la New York ediția 2005 și a fost comercializat de Mercedes-Benz ca înițial drept un sports cruiser, apoi ca un autoturism de familie.

top_5_ugly_mercedes_benz_models_03

Din păcate, vânzările nu au corespuns cu așteptările Mercedes-Benz, din moment ce doar 13,031 vehicule au fost vândute în Statele Unite în 2007. Factori precum o piață auto aglomerată, o politică modestă de marketing și consumul mare de combustibil au fost principalele cauze pentru eșecul înregistrat de R-Class. În orice caz, am adăuga și designul bizar pe lista dezavantajelor.

Ca întotdeauna, acesta este punctul nostru subiectiv de vedere asupra modelelor, pentru că, știți și voi, nu există obiectivitate când vine vorba de design. În orice caz, ne puteți sugera alte modele care nu au fost incluse în această listă deși aspectul lor lasă de dorit, în secțiunea de comentarii de mai jos.

Comentati?

Your email address will not be published.