Supremația roboților? Nu încă! Mercedes concediază roboții și angajează oameni

,
1.13K 0

Este nevoie de oameni pentru construirea roboților, dar roboții nu sunt suficienți pentru a construi mașinile viitorului. Mercedes-Benz aduce oamenii înapoi la liniile de asamblare, după ce a realizat că roboții nu pot face față mașinilor sofisticate ale companiei.

Se pare că roboții nu sunt mai buni ca oamenii. Nu sunt suficient de inteligenți pentru a asambla exclusivistul Mercedes-Benz S-Class, care vine cu o gamă tot mai amplă de funcții și opțiuni, printre care finisajele de carbon, suporturile de pahare care răcesc sau încălzesc băuturile și chiar patru tipuri diferite de valve pentru anvelope. Roboții nu pot face față acestui ritm alert.

Grație dexterității și flexibilității, care le depășesc pe cele ale roboților, oamenii își recapătă locurile de-a lungul liniei de asamblare, iar managerii uzinei se așteaptă ca aceștia să surclaseze mașinăriile care le-au ținut locul.

„Roboții nu se pot descurca la acest nivel de individualizare și nu pot face față numeroaselor variante în care sunt construite astăzi mașinile noastre”, spune Markus Schaefer, șeful producției la uzina Mercedes-Benz din Sindelfingen. ”Astfel, economisim sume importante și ne asigurăm viitorul angajînd oameni.” Deși roboții nu cer salarii și nici pauze de masă, aceștia au costuri ridicate de întreținere și au nevoie de actualizări constante.

Uzina de 101 ani de la Sindelfingen este locul în care sunt construite super mașini ca GT-ul, dar și limuzine ultra-luxoase, cum ar fi Mercedes-Maybach. Complexul procesează zilnic nu mai puțin de 1.500 de tone de oțel, iar pe porțile uzinei ies anual 400.000 de vehicule.

“Cu procesul de producție concentrat în jurul unei echipe de muncitori talentați, Mercedes poate scurta producția la un singur sfârșit de săptămână, în locul unor săptămâni întregi, necesare în trecut pentru reprogramaea roboților și pentru a înlocui matrițele de asamblare”, explică Schaefer.

Cu peste 30 de modele programate să ajungă în showroom-uri în viitorul deceniu, roboții nu vor dispărea complet de la Sindelfingen. Mercedes-Benz va folosi însă numai mașinării ușoare, flexibile și fiabile, care vor lucra sub comanda forței de muncă umane.

Comentati?

Your email address will not be published.