Obsesia unei legende – Mercedes-Benz lansează campania toamnă/iarnă

,
1.62K 0

Mercedes-Benz lansează campania toamnă/iarnă sub titulatura“Obsession of an Icon” (“Obsesia unei legende”). Un fotograf american, un fotomodel din Rusia și un designer din Japonia au pus la cale cea mai recentă campanie Mercedes-Benz, care are în prim plan mașina lansată luna trecută la Salonul Auto de la Los Angeles: Mercedes-Benz SL facelift.

Fotografiile și clipul au fost realizate la Miami, Florida, de către Jeff Bark, artistul care a adus în prim plan gustul său pentru culori puternice, însoțit de o abordare pop hiperrealistă, toate acestea pentru a înfățișa noul cabrio de la Mercedes într-o ipostază inedită.

“Pentru mine, fotografia înseamnă doar lumină și culoare, așa că, în acest caz, am vrut ca prin tehnica mea, să scot în evidență formele și caracteristicile tridimensionale ale unei mașini care folosește latexul ca o a doua caroserie.”

Designer-ului Atsuko Kudo, specializat în lucrări care implică folosirea latexului, a avut intenția de a sublinia liniile senzuale ale decapotabilei de la Mercedes în cele mai fine detalii.

Obsession with an Icon (11)Atsuko Kudo este celebră în domeniul modei, după ce a dezvoltat proiecte în colaborare cu VIP-uri ca Beyonce, Kate Moss și Lady Gaga. Când i s-a propus să preia acest proiect, campania Mercedes-Benz, Atsuko a simțit o legătură emoționantă cu mașina. Și iată, așadar, SL-ul a fost acoperit cu 130 de metri pătrați de latex făcut la comandă, o folie alcătuită din cinci bucăți, care au fost lipite cu meticulozitate și întinse pe mașină, manual, centimetru cu centimetru.

Diva blondă din clip, Natasha Poly, poartă și ea un costum din latex albastru, asortat cu outfit-ul improvizat al mașinii.

Natasha dezvăluie sentimentele care au încercat-o pe platoul de filmare: “Sunt mândră și onorată să devin membru al acestei uimitoare familii, Mercedes-Benz, pentru a prezenta această mașină legedendară. Mă simt puternică în această rochie, mă simt ca un supererou. Puternică și sexy în același timp.”

“Ca niciun alt model, SL întruchipează mitul Mercedes-Benz. Gândiți-vă numai la legendarul 300 SL sau la Pagoda – automobile cu adevărat eterne. Legende de genul Mercedes-ului SL nu au vârstă și se redefinesc prin design-ul inovator, iar și iar, și adeseori își atrag clienții ca un magnet”, spune Dr. Jens Thiemer, Vicepreședintele Departamentului de Marketing Mercedes-Benz Cars.

Locația în care s-a filmat clipul a fost special aleasă pentru a accentua contrastul creat cu design-ul elegant al SL-ului.

Obsession with an Icon (2)

Clipul arată cadre scurte cu mașina, iar zgomotul motorului turat la maximum o trezește pe diva îmbrăcată în latex, Natasha. Aceasta se ridică alarmată și observă că mașina pe care o ținea sub strictă observație a scăpat din capcana din latex. Se grăbește să ajungă la centrul de supraveghere și vede pe un monitor cum Mercedes-ul SL dă ture clădirii. Dar când ajunge în parcare, mașina este la locul ei, încarcerată și domesticită sub prelata de latex. Aceasta este obsesia unei legende.

 

Comentati?

Your email address will not be published.