Mercedes S-Class facelift primește cea mai avansată tehnologie de conducere autonomă
, / 340 0

Mercedes S-Class facelift primește cea mai avansată tehnologie de conducere autonomă

SHARE
Home Stiri auto Modele noi Mercedes S-Class facelift primește cea mai avansată tehnologie de conducere autonomă

Viitorul Mercedes-Benz S-Class facelift va primi cea mai avansată tehnologie de conducere autonomă, de până acum. Conform informațiilor publicate de Autocar, acesta poate aborda viraje de până la 90 de grade și sensuri giratorii fără nicio intervenție umană. Debutul, în iunie.

“Prima integrare inteligentă a datelor furnizate de snzori și de hartă va ajuta noul S-Class să detecteze și să aprecieze dacă viteza mașinii este prea mare. Dacă este, acesta va încetini, va aborda virajul în condiții de siguranță și va reveni apoi la viteza inițială. Iar în timp ce sistemul existent poate vira singur pe 80% dintre autobahn-urile din Germania și câteva autostrăzi, noul sistem va funcționa pe aproape toate autobahn-urile și pe 80% dintre autostrăzile din întreaga lume”, a dezvăluit Ola Kallenius, șeful diviziei de cercetare și dezvoltare de la Mercedes. Dacă semnalizezi atunci când te apropii de o curbă de 90 de grade, mașina va reduce viteza până când va efectua curba”.

Kallenius a declarat că tehnologia trebuie să anticipeze toate posibilitățile. “Nu vrei să intri într-un viraj cu zero vizibilitate, descoperind că marcajele albe au dispărut și fiind la un metru de ieșire…”. Dacă șoferul ia mâinile de pe volan pentru o durată mai mare decât cea permisă, iar avertizările nu au niciun efect, sistemul “va opri mașina în siguranță, va aprinde avariile, va debloca portierele și va apela serviciul de urgență”.

În ceea ce privește faceliftul propriu-zis, modificările de design sunt minime și includ o nouă grilă și o nouă bară, plus cea mai recentă generație a farurilor LED multi-beam, cu fază lungă permanentă. La interior, cea mai importantă noutate este reprezentată de configurația cu ecrane duale mari fără rame. Fără rama groasă folosită anterior, suprafața ecranelor va deveni mai mare, în timp ce sistemul multimedia Comand va fi actualizat la versiunea cea mai recentă, 5.5, renunțând la butonul rotativ folosit anterior, în favoarea unui touchpad și a comenzilor prin gesturi. Noul S-Class va avea și un nou volan cu trei spițe.

Gama de motorizări va suferi modificări serioase. Noua limuzină de lux va primi noi motoare diesel și pe benzină cu șase cilindri în linie, cu supraalimentare turbo și puteri maxime de până la 340 CP. Celelalte unități vor primi un plus de putere și vor avea emisii reduse. Transmisia automată cu nouă trepte 9G-Tronic va fi standard.

Sursă: Autocar

Comentati?

Your email address will not be published.