Daimler Trucks lanseaza in Romania un brand de piese de schimb

,
4.29K 0

Daimler Trucks lanseaza in Romania un brand de piese de schimb pentru camioanele Mercedes-Benz Actros Classic produse intre 1996 si 2013, denumit TruckParts by Mercedes-Benz, proiect derulat pentru inceput in Romania si Polonia inainte de a fi extins catre alte piete internationale.

Romania a fost selectata de Daimler pentru desfasurarea proiectului-pilot datorita performantelor inregistrate in ultimii ani in dezvoltarea serviciilor post-vanzare, dar si a parcului relevant de camioane din acest segment, existent la nivelul pietei locale.

“Suntem incantati sa derulam acest proiect-pilot atat de relevant pentru piata locala, care evidentiaza totodata si importanta pietei noastre pentru operatiunile Daimler in Europa pe segmentul de camioane”, a declarat Valeriu Zaharia, Managing Director Trucks & Buses in cadrul Mercedes-Benz Romania.

Incepand cu luna mai 2017, TruckParts by Mercedes-Benz ofera in Romania 38 de coduri de piese de schimb, cu rulaj mare, esentiale pentru revizie, uzura si coliziune, precum si 15 pachete de servicii, ce includ piese, ulei si manopera.

Disponibile la nivelul intregii retele de parteneri si centre autorizate de service pentru camioane, piesele si serviciile TruckParts by Mercedes-Benz se adreseaza camioanelor Mercedes-Benz Actros Classic cu o vechime mai mare de 4 ani, respectiv gama de modele produse intre 1996 si 2013. In viitor, Daimler Trucks planifica extinderea gamei de piese si servicii TruckParts by Mercedes-Benz pentru Actros Classic, dar si pentru celelalte modele de camioane, respectiv Atego si Axor.

“Oferta TruckParts by Mercedes-Benz este ideala pentru piata locala, intrucat vine in completarea organica a unei nevoi existente, situandu-se din punct de vedere financiar intre piesele de origine Mercedes-Benz si cele oferite de furnizorii independenti de operatiuni de service si piese de schimb, dar beneficiind de standardele de calitate si siguranta Mercedes-Benz. Inca de la lansarea in Romania, TruckParts by Mercedes-Benz a fost primit excelent atat de partenerii nostri autorizati, cat si de clientii acestora, lucru dovedit prin depasirea volumelor de vanzari preconizate pentru primele doua luni”, a declarat Cristian Dragan, After Sales Director Trucks, Mercedes-Benz Romania.

Piesele TruckParts by Mercedes-Benz beneficiaza de o garantie de 12 luni, identica cu cea a pieselor de origine Mercedes-Benz. Lansat ca proiect-pilot in Romania si Polonia in luna mai 2017, TruckParts by Mercedes-Benz urmeaza sa fie extins catre mai multe piete internationale, pana la finalul anului.

Comentati?

Your email address will not be published.