Conceptul Mercedes-Benz X-Class: Primul pick-up cu stea în trei colțuri este aici
, / 513 0

Conceptul Mercedes-Benz X-Class: Primul pick-up cu stea în trei colțuri este aici

SHARE
Home Stiri auto Concepte auto Conceptul Mercedes-Benz X-Class: Primul pick-up cu stea în trei colțuri este aici

Mercedes-Benz X-Class, primul pick-up dedicat producției de serie care poartă steaua în trei colțuri, a fost dezvăluit sub forma unui concept ușor mascat și avem toate detaliile, live de la Stockholm.

Primul pick-up premium din lume este un dur cu o sarcină utilă de tonă și cu cinci locuri. Pentru a-i reflecta versatilitatea, Mercedes-Benz a oferit două versiuni ale conceptului, Concept X-Class powerful adventurier (Puternicul aventurier) și Concept X-CLASS stylish explorer (Exploratorul stilat).

Mercedes-Benz Concept X-CLASS – Erster Ausblick auf den neuen Pickup mit Stern

 

Vopsit în alb metalizat rece, Mercedes Concept X-CLASS stylish explorer merge un pas mai departe și arată că Mercedes va face o declarație de stil în acest segment. Partea frontală distinctivă reprezintă o evoluție a imaginii frontale reprezentative a SUV-urilor companiei – cu fante mai ample pe capotă și faruri care se extind până spre aripi. Clasicul șorț față tipic SUV-urilor și arcadele puternic evazate ale roților scot și mai mult în evidență ideea de lățime și conferă vehiculului o prezență mai robustă pe drum. În același timp, partea frontală vine cu grila cu o singură lamelă, cu steaua Mercedes amplasată central, în stilul elegantelor coupé-uri Mercedes-Benz.

Arcadele evazate ale roților din față și din spate fac loc pentru un ecartament mai mare și pentru combinații de jante/anvelope mai mari pentru uz în off-road. Jante de 22 de inchi din aliaj ușor cu un finisaj contrastant în antracit cromat, îi asigură conceptului X-CLASS stylish explorer o înfățișare impunătoare, superioară. Pragurile sunt integrate în caroserie și scot în evidență o siluetă atletic configurată. În funcție de unghiul din cre bate lumina, vopseaua realizată special pentru acest concept îi împrumută pick-up-ului urban o înfățișare care îi garantează profilului sportiv și mai mult farmec emoțional.

mercedes-benz-x-class-4

Extremitatea față foarte scurtă, extremitatea spate foarte lungă și cele două linii care se extind de-a lungul său sporesc atenția asupra dinamicii la rulare. Spatele ambelor concepte prezintă finisajul cromat tipic SUV-urilor și, ca o carcteristică specială, o bandă continuă LED încadrată de o ramă subțire cromată, care înconjoară ușa benei. Acest lucru indică firea unică a viitorului pick-up.

Interiorul Conceptului X-CLASS stylish explorer este caracterizat de un contrast intrigant de nuanțe reci și calde, dar și de prezența materialelor de înaltă calitate. Amprenta senzuală și senzația dată de maro și pielea de nabuc cu aspect foarte natural care îmbracă scaunele, oferă o senzație de confort. Această culoare caldă, care se regăsește și pe bord, vine în combinație cu albul rece al pielii nappa. Finisajul realizat din lemn de stejar scorojit contrastează cu elementele de aluminiu mat și lucios.

mercedes-benz-x-class-2

Aerul modern este amplificat de către prizele de aer rotunde, de ecranul central independent de înaltă rezoluție, dar și de controller-ul central și de touchpad-ul multifunctional. La fel ca la un spartphone, funcțiile telematice pot fi controlate prin intermediul touchpad-ului, folosind gesturi sau introducând litere și caractere. Meredes-Benz însă, introduce cea mai modernă metodă de control și cel mai modern concept de display din segmentul pick-up-urilor de clasă medie.  În același timp, caracteristicile și funcțiile tipice segmentului pick-up-urilor au fost păstrate, cum ar fi frâna de mână din consola centrală.

Cea de-a doua abordare, Conceptul X-CLASS powerful adventure cu un finisaj galben-lămâie, ilustrează ideea că viitorul X-Class va beneficia de toate punctele forte ale unui pick-up clasic – dur, funcțional, puternic și cu veleități de off-road. Conceptul X-CLASS powerful adventurer towers este mai înalt ca toate la 1,90 metri. Anvelopele  de mari dimensiuni, 35×11.50, garda la sol uriașă și design-ul estetic impun respect încă de la prima vedere. Grila radiatorului specifică SUV-urilor, cu două lamele, scutul față și spate, protecțiile aripilor și arcadele roților îmbrăcate în carbon mat subliniază înfățișarea superioară de off-road. Un troliu electric montat în partea din față și un cârlig metalic în partea din spate sunt din nou indicii ale durității și forței viitorului pick-up.

Mercedes-Benz Concept X-CLASS – Erster Ausblick auf den neuen Pickup mit Stern

Motoare puternice, confort ridicat și siguranță exemplară

Variația este cea care va caracteriza gama de motorizare. Vârful de gamă va fi propulsat de un motor diesel V6 în combinație cu tracțiunea integrală permanentă 4MATIC. Motorul cu cuplu mare va oferi dinamică la rulare atât pe șosele, cât și în off-road. Sistemul de tracțiune integrală va combina un sistem electronic de tracțiune, o cutie de transfer cu reductor și două diferențiale blocante. Sistemul de tracțiune și diferențialele blocabile electric la cerere transmit puterea către către puntea cu tracțiune mai bună. În condiții extreme de off-road, diferențialul din spate și diferențialul dintre punți pot fi blocate. Acest lucru este posibil pentru a aborda cu mai multă siguranță obstacolele și pantele.

Mercedes-Benz Concept X-CLASS – Erster Ausblick auf den neuen Pickup mit Stern

Grupul propulsor puternic și structura de mare rezistență vor asigura o sarcină utilă de peste 1,1 tone și o capacitate de tractare de până la 3,5 tone. Suficientă putere pentru a transporta patru metri cubi de lemne de foc în benă și o barcă legată la racordul remorcii, de exemplu. În același timp, suspensia special dezvoltată, cu punți late, o punte cu cinci brațe cu arcuri elicoidale și o setare precis calibrată a ansamblului arc/amortizor  va asigura un confort sporit la rulare – atât pe șosea, cât și în afara ei. Pick-up-ul cu stea în trei colțuri va impresiona cu o direcție precisă, cu un confort exceptional și cu o abordare agilă a virajelor. Va absorbi denivelările într-o manieră extraordinară, transformându-l într-un vehicul foarte potrivit și pentru mediul urban.

Ca toate vehiculele Mercedes, pick-up-ul se va diferenția de toate celelalte prin siguranța sa exemplară. Sisteme moderne de asistență, care se bazează pe camere, pe un radar și pe senzori cu ultra-sunete vor veni în ajutorul șoferului în numeroase situații, crescând astfel nivelul de siguranță și confort. O serie de sisteme de asistență va fi disponibilă standard.

mercedes-benz-x-class-3

Lansarea pe piață în 2017

Primul pick-up de serie Mercedes va veni pe piață la sfârșitul lui 2017, purtând denumirea de Mercedes-Benz X-Class. Piețele-cheie vor fi Argentina, Brazilia, Africa de Sud, Australia și Noua Zeelandă, dar și Europa. Daimler AG va investi o sumă de ordinal milioanelor de euro în noul model de serie până în momentul lansării pe piață.

Dr. Dieter Zetsche, Președinte al Consiliului de Administrație de la Daimler AG și șef Mercedes-Benz Cars: “Cu acest pick-up Mercedes-Benz, vom umple unul dintre cele mai mari goluri din portofoliul nostru. Ținta noastră este să oferim clienților vehicule care se răspund nevoilor lor. X-Class va determina noi standarde în acest segment aflat în creștere.”

Mercedes-Benz Concept X-CLASS – Erster Ausblick auf den neuen Pickup mit Stern

Noul model de serie va fi poziționat în segment cu un preț foarte atractiv. Pick-up-ul va fi produs în colaborare cu Renault-Nissan Alliance. Producția pentru piața europeană, pentru cea australiană și pentru cea sud-africană va demara la uzina Nissan de la Barcelona, Spania, în 2017. X-Class rezervat pieței din America Latină va ieși de pe liniile de asamblare ale uzinei Renault de la Cordoba, Argentina, începând cu 2018.

Comentati?

Your email address will not be published.