Brabus s-a pregătit să tuneze Mercedes-AMG C 43 înainte ca modelul să fie confirmat
, / 438 0

Brabus s-a pregătit să tuneze Mercedes-AMG C 43 înainte ca modelul să fie confirmat

SHARE
Home Mercedes-Benz C-Class Brabus s-a pregătit să tuneze Mercedes-AMG C 43 înainte ca modelul să fie confirmat

Un Mercedes C 450 sau un Mercedes-AMG C 43 cu 410 CP. Este cea mai recentă creație a celor de la Brabus. Ca urmare a zvonurilor care au anunțat că Mercedes renunță la modelele AMG Sport Line, compania germană de tuning face referire la Mercedes-AMG C 43, un model care urmează să fie prezentat la salonul auto de la Geneva.

Oricât de ciudat poate să pară, ceea ce vedeți în fotografii este un kit Brabus pentru Mercedes C450/ și pentru Mercedes-AMG C 43. Este cam devreme, dacă ne întrebați pe noi, dar cu siguranță, prea mult pentru a fi o simplă coincidență, din moment ce fotografiile au fost făcute publice chiar înainte ca modelul Mercedes-AMG C 43 să fie confirmat oficial.

Modificările aduc încă 43 CP (din nou o coincidență?) și 50 Nm, care se adaugă valorilor standard de 367 CP și 520 Nm, garantate de inima V6 biturbo care bate sub capotă. Astfel, mașina ajunge la 410 CP și 570 Nm, cifre care ar face orice altă limuzină invidioasă. În urma procesului de tuning, transmisia automată 7G-Tronic a rămas intactă. Conform celor declarate de tunerul german, limuzina astfel modificat poate acum să ajungă de la 0-100 km/h în 4,6 secunde, cu 0,2 secunde mai rapid.

Brabus C 450 sau C 43 vine încălțat cu jante din aliaj de 19 inchi cu cinci spițe, un spoiler frontal nou mai agresiv și un difuzor de aer la fel de nou. Un sistem sport de evacuare dă volumul mai tare la coloana sonoră asigurată de motorul V6.

Brabus C 450 AMG - C 43 (2)

Fotografiile arată și un interior care poate fi personalizat în funcție de preferințele clienților. Lista de opțiuni include pedale de aluminiu și plăcuțe luminate cu logo-ul Brabus. Pielea neagră cu alcantara și cusături roșii nu este nici pe departe singura combinație disponibilă, pentru că nemții sunt pregătiți să facă pe placul clienților, indiferent de ce ar putea cere aceștia.

Comentati?

Your email address will not be published.