BMW X7 vrea să joace de la egal la egal cu Mercedes GLS
, / 195 0

BMW X7 vrea să joace de la egal la egal cu Mercedes GLS

SHARE
Home Mercedes-Benz GLS-Class BMW X7 vrea să joace de la egal la egal cu Mercedes GLS

BMW X7 există și avem fotografii care o dovedesc. AutoWeek.nl prezintă primele fotografii spion care dezvăluie rivalul lui Mercedes GLS și Range Rover.

De ani de zile se speculează apariția unui eventual SUV poziționat deasupra modelului X5 din gama BMW. Zvonuri răzlețe despre posibila sosire a lui X7, fratele mai mare al lui X5, pot înceta acum. Goliat din Bavaria va ajunge pe piață în 2018.

În ceea ce privește designul, BMW nu pare să facă schimbări revoluționare în comparație cu X5. X7 pare să fie un X5 supradimensionat. Dar în condițiile în care acesta din urmă trebuie să-și măsoare forțele cu Mercedes-Benz GLE și Audi Q7, viitorul X7 va rivaliza cu Land Rover Range Rover și Mercedes-Benz GLS.

bmw-x7-3

Dacă privim și în partea superioară a segmentului, putem vedea X7 rivalizând și cu mai micul, dar mai scumpul Bentley Bentayga. Și Rolls-Royce lucrează la propriul SUV, sub denumirea de Project Cullinan. Acel SUV va fi înrudit cu X7, cu care împarte platforma modulară (OKL), preluată de a noul Seria 7. Exact ca Mercedes GLS, X7 va oferi șapte locuri și un interior ultra luxos.

Gama de motorizări a BMW-ului X7 va fi similară cu aceea a Seriei 7, constând în unități cu șase, opt și doisprezece cilindri, în timp ce SUV-ul Rolls-Royce va rămâne fidel, cel mai probabil, tradiționalului format V12.

bmw-x7-2

Foto: AutoWeek.nl

Comentati?

Your email address will not be published.